Cum a fost recrutarea în primul semestru din 2023? Ce tendințe se întrevăd pentru al doilea semestru?

recrutare

În ultimii ani, schimbările produse în piața muncii au fost din ce în ce mai dese, iar angajatorii, dar și candidații, au fost nevoiți să tina pasul cu aceste schimbări. Candidații devin tot mai selectivi și acum e o provocare să-i atragi atât pe cei middle și top management, cât și pe juniori. Cum a fost primul semestru din 2023? Ce tendințe se întrevăd în recrutarea și motivarea candidaților? ne spune Cristina Scărlătescu, Manager Recrutare BIA HCS. 

 

Cristina Scarlatescu - BIA HR


Cum a fost primul semestru din 2023 din punctul de vedere al angajatorilor? Ce tendințe se întrevăd pentru a atrage candidații?

În 2023, am observat o mai mare atenție a angajatorilor asupra păstrării angajaților, dar și pentru atragerea de noi valori în echipele lor. Aceștia iau în considerare orice beneficiu nou apărut în piață care ar putea fi motivant pentru angajați, respectiv candidați. În ultima perioadă, în ideea de a atrage cât mai mulți candidați pentru joburile vacante, exista tendința de a transparentiza din ce în ce mai mult beneficiile pe care o companie le oferă, în vederea satisfacerii dorinței candidaților de a avea acces la cât mai multe informații despre job în momentul în care aplică: afișarea salariilor nete lunare, respectiv detalierea beneficiilor oferite.

De asemenea, se tine cont și de trendul de a posta un număr mare de anunțuri de recrutare în prima zi a săptămânii, în speranță că anunțurile de recrutare vor avea o vizibilitate mai mare în rândul candidaților.

 

Ce schimbări ai remarcat în privința anunțurilor de recrutare?

Nici anunțurile de recrutare nu mai sunt atât de comune, angajatorii depunând eforturi să aducă în fața candidaților anunțuri atractive, personalizate și convingătoare. O atenție sporită este alocată și consolidării unui brand de angajator puternic, candidații fiind interesați să își asocieze experiențele profesionale cu branduri puternice.

La începutul acestui an, am observat un număr foarte mare de business-uri noi care au apărut în piața din Romania, însă cu vizibilitate mare în alte tari. Oportunitățile profesionale oferite de aceste companii start-up nu sunt foarte atractive pentru candidați și, astfel, companiile trebuie să depună un efort foarte mare pentru construirea și consolidarea unei reputații pe piață din Romania și pentru atragerea de candidați potriviți nevoilor lor.

 

Ce ar putea face angajatorii pentru a scurta recrutarea?
Am remarcat că mulți angajatori au grupat mai multe etape ale procesului de recrutare sau chiar au renunțat la multe dintre acestea, pentru a scurta fluxul de recrutare și, astfel, candidații să nu mai fie nemulțumiți de procesele de recrutare îndelungate.

 

Ce priorități au candidații când analizează o ofertă de job?

În 2023, în continuare, atenția candidaților rămâne mult axată pe selectarea acelor joburi care le oferă dezvoltare profesională, dar și mai mult cântăresc beneficiile pe care companiile le oferă, iar ordinea este următoarea: de natura financiara (salariul, tichete de masă, prime/bonusuri, decont transport, vouchere de vacanță, etc), condiții de lucru (posibilitatea de a lucra out of office/hybrid, timp de lucru flexibil), de natura medicală (abonament servicii medicale), timp liber (extra zile de concediu).

 

Cum este cererea și oferta în recrutare anul acesta? Ce putem face mai bine?

În 2023, aducem în prim plan și dezechilibrul dintre cerere și oferta, provocarea în acest context fiind construirea unei strategii consistente de abordare a candidaților pasivi, pentru orice nivel de poziții (nu doar pentru pozițiile de middle și top management, ca în anii precedenți). Chiar și pentru poziții de junior, angajatorii nu mai au așteptări ca metodele de recrutare vechi să aibă rezultatele dorite. Astfel, și-au dat seama că trebuie fie la curent cu toate canalele noi social media și să recurgă la utilizarea acestora.

În concluzie, considerăm că prima jumătate a anului 2023 ne-a determinat să fim mai creativi și mai inovativi, să fim mai aproape de clienții noștri. Proiectele de recrutare nu au fost deloc ușor de gestionat, ținând cont de numărul mare de oportunități existente, dar și de selectivitatea din ce în ce mai mare a candidaților. Am fost nevoiți să adăugăm constant „ingrediente” noi în procesul nostru de identificare de candidați, astfel încât proiectele de recrutare să se finalizare cu angajarea candidaților valoroși.  

Citește și: 

Care sunt pașii colaborării cu BIA pentru a recruta oameni pentru echipa ta

 

Strategiile de care ai nevoie pentru a identifica, recruta și motiva candidații pasivi

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.