10 idei pentru a aduce diversitatea în recrutare

diversitatea

76% dintre angajați și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au spus că diversitatea este importantă atunci când se iau în considerare ofertele de muncă, arată un studiu Glassdoor desfășurat în 2021. 

Companiile care susțin diversitatea sunt de 1,7 ori mai inovatoare, se arată într-un studiu Bersin by Deloitte, High-Impact Talent Management. Când oamenii cu puncte de vedere, experiențe și abilități variate, ei tind să vină cu soluții inovatoare.

Un studiu realizat de McKinsey & Company a constatat că organizațiile cu echipe executive diverse au depășit performanța colegilor din industrie cu 21% în ceea ce privește profitabilitatea.

Datele studiilor recente are că Importanța diversității la locul de muncă nu poate fi subestimată. Harvard Business Review vorbea despre valoarea unei forțe de muncă diverse încă din 1996. Diversitatea stimulează creativitatea și inovația, duce la decizii mai bune  și are ca rezultat un mediu mai bogat  din punct de vedere profesional, potrivit Forbes. Echipa de recrutare BIA Human Capital Solutions susține diversitatea în recrutare și organizează sesiuni de consiliere în carieră. Iată ce înseamnă diversitatea și cum o poți susține. 

 

Ce este recrutarea bazată pe diversitate?

La fel ca recrutarea tradițională, recrutarea bazată pe diversitate își propune să angajeze cei mai buni oameni pentru locurile de muncă. Totuși, pune un accent mai mare pe structurarea procesului de angajare într-un mod care să ofere tuturor candidaților șanse egale de a fi angajați. Companiile care practică recrutarea pentru diversitate atrag candidați din diferite medii, introducând persoane cu dizabilități, diferite statusuri socioeconomice, religii, genuri, rase. 

 

De ce este importantă diversitatea în recrutare?

Diversitatea în recrutare este vitală pentru că încurajează inovația. Mai multe minți inventive și analitice pot găsi soluții mai creative și solide la probleme complexe. O diferență de perspective și culturi ajută companiile să realizeze produse care răspund unei game mai largi de nevoi ale clienților.

În plus, a avea lideri cu profiluri diferite în companie arată că managementul este deschis și încurajează diversitatea. Managerii diverși tind, de asemenea, să conducă la o productivitate și o performanță mai bună în rândul echipelor lor. De fapt, Boston Consulting Group constată că acele companii cu echipe de management diverse au venituri cu 19% mai mari.

 

Strategii de recrutare pentru a încuraja diversitatea în echipa ta

1. Asigură-te că politicile companiei sunt echitabile și incluzive

Politicile incluzive și echitabile atrag candidați mai diverși și cresc interesul pentru o poziție. Una dintre cele mai bune politici la locul de muncă pe care te poți concentra este flexibilitatea. De exemplu, părinții sau persoanele care îngrijesc membri ai familiei bolnavi sau în vârstă apreciază un program flexibil. Știind că își pot alege programul de lucru se vor simți motivați să lucreze pentru compania ta. Millenialii preferă locurile de muncă care acordă prioritate unui echilibru între muncă și viață. De asemenea, poți oferi timp liber pentru o varietate de religii, cu ocazia sărbătorilor lor.

 

2. Investește în formarea echipei de HR pentru a reduce părtinirea și pentru a crește incluziunea

Coaching-ul anti-părtinire și diversitatea sunt pași necesari pentru a deveni o companie mai incluzivă. Și poți merge mai departe de cursurile online, gândind activități interactive pentru colegi. Cere liderilor din companie să vorbească în fața fiecărui departament despre importanța incluziunii sau cere suportul unui grup extern pentru a găzdui ateliere. O altă oportunitate de formare este să participați la conferințele despre diversitate. Colega noastră, Andreea Dumitrescu, Senior Recruitment Manager a participat recent la conferința Diversity & Inclusion World Romania, ediția a 5-a. Andreea a creat de-a lungul timpului sesiuni de consiliere în carieră pentru persoanele +45, pentru mame și pentru toți cei care întâmpină dificultăți în a se încadra în piața muncii.

Ce i-a oferit participarea la Diversity & Inclusion World Romania? 

  • Exemple și studii de caz pentru a integra principiile diversității și incluziunii în cultura organizațională
  • Soluții noi pentru leadershipul incluziv
  • Lecții învățate din practică în implementarea inițiativelor de diversitate, echitate, incluziune de la campioni D&I

Aceste sesiuni de formare DEI vor ajuta manageriii HR și colegii să creeze un spațiu sigur în care noii colegii pot evolua. 

 

3. Acordă atenție limbajului

Candidații acordă atenție modului în care îți prezinți compania. Limbajul pe care îl folosești în anunțuri, în materialele de marketing și în interviuri poate înstrăina accidental diverși candidați. De aceea este important să ceri feedback pe acțiunile de comunicare pe care le faci către candidați, chiar de la oamenii din anumite categorii pe care le vizezi pentru angajare. 

 

4. Reconsideră cerințele din momentul scanării CV-ului

Atenția la abilități care pot fi mai ample și mai cuprinzătoare decât cele tradiționale te poate ajuta să găsești candidați care vin cu o viziune diferită în business-ul tău. Prin urmare comunică mereu ce cauți pentru a avea candidați diverși în grupul de talente. Aceasta înseamnă să faci loc persoanelor cu dizabilități, persoanelor +45, persoanelor de diferite etnii, persoanelor poate marginalizate sau subreprezentate în căutările de resurse umane. Pentru aceasta, este esențial să eviți cerințele care nu sunt complet necesare pentru a îndeplini postul, astfel încât toți candidații calificați să se simtă confortabil să aplice.

 

5. Folosește AI pentru revizuirea CV-urilor

Inteligența artificială (IA) poate aduce candidații din grupurile subreprezentate în grupurile de talente, economisindu-ți  timp și reducând părtinirea în proces. Cheia este să programezi algoritmii care să filtreze pe baza anumitor abilități și experiențe. Având în vedere aceste criterii, AI analizează CV-urile candidaților, precum și alte surse de date pentru parametrii pe care i-ai selectat și scoate o listă scurtă și obiectivă a candidaților care ar corespunde companiei.

 

6. Descoperă Feedback-ul oferit de tehnologie

Ești predispus la la erori și părtiniri. E uman. Tehnologia te poate ajuta să reduci părtinirile, lucrând pe baza unui set de reguli definite și eliminând necesitatea interacțiunii umane în procesul de screening a CV-urilor. Cu toate acestea, chiar și machine learning-ul poate avea părtiniri introduse de oamenii care o creează, așa că orientarea către abilități nuanțate dincolo de experiența specifică sau de titluri de post îți poate extinde fondul de talente. Unele platforme de recrutare urmăresc chiar și KPI-uri și oferă benchmark-uri în fiecare etapă a procesului de recrutare pentru a te apropia de atingerea obiectivelor de diversitate. De asemenea, poți folosi tehnologia pentru a identifica și elimina anumite aspecte care pot fi considerate discriminatorii din anunțurile de joburi. 

 

7. Folosește tehnologia pentru a scoate anumite date din CV-uri

Eliminarea numelui sau a feței unui candidat dintr-un CV scade șansele de părtinire inconștientă din cauza rasei sau genului. Poți elimina și orașul în care locuie;te și anul de absolvire pentru a promova un proces de screening mai obiectiv, bazat exclusiv pe abilitățile și experiența sa. Totul este posibil cu ajutorul unui software care poate anonimiza CV-urile sau poate colecta răspunsuri la întrebările de screening.

 

8. Lucrează cu angajați diverși pentru a ajunge la rețelele lor

Angajații cu profiluri diferite care sunt mulțumiți de companie, pentru că susține un mediu de lucru inclusiv și sigur din punct de vedere psihologic sunt o resursă pentru companie. Atingerea rețelei lor de contacte îți poate aduce candidați mai diverși. Arătă-le că la nivelul companiei sunt susținute cauze care sunt importante pentru ei, cerându-le feedback și sărbătorind succesele angajaților pe rețelele sociale.  

 

9. Folosește internship-urile cu înțelepciune

Ia în considerare valoarea programelor de internship specializate. Configurează stagiile pentru a viza candidații diverși. Recrutează studenți din facultăți și grupuri pe care vrei să le integrezi în companie, plătește internship-urile așa cum este legal și oferă-le program flexibil. Stagiile sunt o modalitate potrivită de a arăta talentelor diverse oportunitățile pe care le-ar putea avea dacă se alătură companiei după absolvire.

 

10. Recrutează din comunitățile cu oameni diverși

Pentru a susține recrutarea bazată pe diversitate și valorile de diversitate mergi acolo unde se întâlnesc candidații diverși. Caută în mod activ grupuri online, specializate, găsește universității sau licee care integrează candidații pe care dorești să-i angajezi. Poți găzdui evenimente de recrutare sau participa la târguri de locuri de muncă.

 

Recrutarea bazată pe diversitate nu e totul

Toate eforturile tale a crea un proces de recrutare incluziv vor  fi în zadar dacă compania ta nu are un mediu de lucru incluziv. Candidații acordă atenție culturii companiei și modului în care oamenii diverși sunt susținuți. Ca lider, ai curajul să abordezi recenziile negative și creează un plan de îmbunătățire. 

Atingerea obiectivului de a crea un loc de muncă divers și incluziv este mai mult decât un punct de discuție sau un subiect la modă. Este un plan ambițios care oferă rezultate mai bune, de la profitabilitate la implicarea angajaților. 

 

Surse: 

https://blog.clearcompany.com/12-workplace-diversity-statistics;

https://www.findem.ai/knowledge-center/improve-diversity-recruiting;

https://www.hays.com.au/blog/insights/hiring-for-diversity-9-tips-for-employers;

https://www.forbes.com/sites/forbeshumanresourcescouncil/2021/09/20/recruiting-for-diversity-four-steps-to-success/?sh=536b8fdd7fe5;

 

Citește și: 

Cum gestionezi situațiile în care este nevoie să faci disponibilizări în echipă

Ce poți face când nu ai posibilitatea de a mări salariile

 

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.