Newsletter legislativ 25 iulie 2014

Cuprinde:
 
  • Decizia nr. 1/2014
  • Ordinul nr. 826/2014
  • Hotararea nr. 471/2014
  • Decizia nr. 4/2014
  • Ordonanta de urgenta nr. 40/2014
  • Ordinul nr. 3590/2014
  • Ordinul nr. 1672/2014
  • Legea nr. 77/2014
 
 
 
Decizia nr. 1 din 26.05.2014, publicata in MO Partea I nr. 405 din 02.06.2014, privind comisionul si tariful care se percep de catre Casa Nationala de Pensii Publice si de catre casele teritoriale de pensii la efectuarea unor operatiuni care nu sunt legate de stabilirea si de plata pensiilor si a altor drepturi de asigurari sociale din sistemul public de pensii, face urmatoarele precizari:
 
Comentariu: Prezenta decizie stabileste tarifele percepute de Casa Nationala de Pensii Publice si casele teritoriale astfel:
a)       eliberarea, la cerere, a certificatului privind stagiul de cotizare in sistemul public de pensii (CNPP certifica din oficiu o data la 2 ani stagiul de cotizare) – 15 lei;
b)       eliberarea, la cerere, a adeverintelor care atesta calitatea, venitul asigurat si/sau stagiul de cotizare realizat, incepand cu a doua solicitare din cursul unui an calendaristic – 15 lei;
c)       eliberarea adeverintelor care contin informatii necesare executarii silite – 17 lei
 
 
Ordinul nr. 826/2014  
 
Ordinul nr. 826 din 28.05.2014, publicat in MO Partea I nr. 407 din 02.06.2014, privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestarii serviciilor efectuate in domeniile de activitate ale Inspectiei Muncii, face urmatoarele precizari:
Comentariu: Potrivit prezentului ordin, tariful pentru plata prestarilor de servicii in domeniile de activitate ale Inspectie Muncii, este de 20 lei/document. Intra in aceasta categorie:
·         Eliberarea de certificate/adeverinte/duplicate de adeverinte in baza documentelor existente in arhivele inspectoratelor teritoriale de munca, la cererea persoanelor fizice, juridice sau a oricaror entitati care au dreptul legal de a solicita si de a obtine aceste informatii.
·         Eliberarea de certificate cu informatii extrase din baza de date organizata la nivelul       Inspectiei Muncii cu registrele generale de evidenta a salariatilor transmise de angajatori.
·         Furnizarea datelor din Registrul general de evidenta al salariatilor pentru refacerea continutului sau la angajator, prin eliberarea unor extrase pe suport hartie din baza de date organizata la nivelul Inspectiei Muncii constituita conform Hotararii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor.
 
 
Hotararea nr. 471 din 04.06.2014, publicata in MO Partea I nr. 437 din 16.06.2014, pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul in Romania, aprobate prin HG nr. 1251/2006 face urmatoarele precizari:
 
Comentariu: Prezenta hotarare transpune in legislatia nationala art. 7 si art. 9 alin. (3) din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la conditiile pe care sa le indeplineasca resortisantii tarilor terte sau apatrizii pentru a putea beneficia de protectie internationala.
 
 
Decizia nr. 4/2014 
 
Decizia nr. 4 din 15.05.2014, publicata in MO Partea I nr. 448 din 19.06.2014, privind eliberarea adeverintei ce atesta ca titularul nu detine calitatea de membru al Colegiului Medicilor din Romania, face urmatoarele precizari:
 
Art. 1 – Absolventii facultatilor de medicina pot obtine, la cerere, o adeverinta prin care se certifica faptul ca nu sunt membri ai Colegiului Medicilor din Romania.
 
Comentariu: Prezenta decizie cuprinde: actele necesare eliberarii adeverintei, formatul acesteia si tariful perceput. 
 
 
Ordonanta de urgenta nr. 40/2014 
 
Ordonanta de urgenta nr. 40 din 18.06.2014, publicata in MO Partea I nr. 455 din 23.06.2014, pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru reglementarea unor masuri fiscale, face urmatoarele precizari:
 
Comentariu: Dintre modificarile aduse de prezenta ordonanta de urgenta amintim:
  • Persoanele impozabile rezidente intr-un stat membru UE, al Spatiului Economic European sau intr-un stat care este parte a unui instrument juridic international semnat de Romania privind cooperarea administrativa in domeniul fiscal si recuperarea creantelor fiscale, nu mai au obligatia desemnarii unui imputermicit in vederea depunerii declaratiilor la organele fiscale;
  • Comunicarea catre contribuabili a actelor administrativ fiscale poate fi facuta si prin mijloace electronice de transmitere la distanta;
  • Transmiterea cererilor de catre contribuabil catre organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanta si identificarea contribuabililor in mediul electronic ( ex. utilizarea certificatelor digitale calificate);
  • Impozitul pe venitul din activitati agricole datorat pentru anul fiscal 2013 va fi anulat proportional cu gradul de calamitate al productiei agricole, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
 
Ordinul nr. 3590/2014  
 
Ordinul nr. 3590 din 17.06.2014, publicat in MO Partea I nr. 457 din 23.06.2014, pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea, pentru cetatenii care au studiat in Romania, a adeverintei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoasterea calificarilor profesionale, in vederea desfasurarii activitatii didactice in strainatate, face urmatoarele precizari:
 
Art. 1 Prezenta metodologie se aplica cetatenilor romani si cetatenilor din statele membre UE, cetatenilor din statele semnatare ale acordului privind Spatiul Economic European, cetatenilor din Confederatia Elvetiana precum si cetatenilor din Republica Moldova, care au studiat pe teritoriul Romaniei si solicita eliberarea unei adeverinte de conformitate, in scopul desfasurarii activitatii didactice, in unul dintre statele membre UE, ale Spatiului Economic European, in Confederatia Elvetiana, in mod independent sau ca salariat. 
 
 
Ordinul nr. 1672/2014  
 
Ordinul nr. 1672 din 19.06.2014, publicat in MO Partea I nr. 462 din 24.06.2014, pentru modificarea unor formulare privind administrarea impozitului pe venit si a contributiilor sociale, face urmatoarele precizari:
 
Comentariu: Prezentul ordin aduce modificari si completari urmatoarelor documente:
  • Formularul 250 „Decizie de impunere anuala pentru veniturile realizate din Romania de persoanele fizice”
  • Formularul 251 „Decizie de impunere anuala pentru veniturile realizate din strainatate de persoanele fizice”
  • Formularul 260 „Decizie de impunere privind platile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contributii de asigurari sociale de sanatate, precum si privind obligatiile de plata cu titlu de asigurari sociale”
  • Formularul 630 „Decizie de impunere anuala pentru stabilirea contributiei de asigurari sociale de sanatate”
  • Formularul 650 „Decizie de impunere privind platile anticipate cu titlu de asigurari sociale de sanatate pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor”
 
 
Legea nr. 77/2014  
 
Legea nr. 77 din 24.06.2014, publicata in MO Partea I nr. 470 din 26.06.2014, pentru modificarea alin. (4) al art. 251 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, face urmatoarele precizari:
 
Art. 251 (4) In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un avocat sau de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.
 

Comentariu: Noutatea adusa de prezenta lege se refera la dreptul salariatilor de a fi asistati de un avocat in cursul cercetarii disciplinare prealabile. Potrivit prevederilor de pana acum, salariatul putea fi asistat doar de un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.