Primul pas în carieră: Voluntar în cadrul programului HR Experience organizat de BIA HR. Află care sunt cerințele

voluntariat

Ne place să ghidăm studenții spre o carieră în recrutare așa că periodic organizăm programe de voluntariat. Chiar dacă în unele companii stagiile de formare pentru studenți au fost anulate odată cu debutul pandemiei, echipa BIA HR a conștientizat nevoia tinerilor de a deprinde experiență. A adaptat programul de voluntariat la mediul online și a început anul trecut cu HR Summer Experience alături de Miriam Cazacu. Al doilea program de voluntariat a avut loc în perioada septembrie – decembrie 2020 alături de Daria Biriuță, iar cel mai recent program, numit HR Spring Experience, a avut loc alături de Raluca Cojocariu în perioada martie – mai 2021.

Dăm startul acestor programe de formare pentru tineri ori de câte ori identificăm, în workshop-urile și în webinarile organizate pentru mediul academic, studenți care își manifestă curiozitatea față de recrutare. Așadar este important să avem studenți dornici să acumuleze experiență și credem că este mult mai eficient să avem un singur participant pe sesiune, astfel încât să ne putem dedica lui și să fim siguri că rămâne cu informații utile în urma întâlnirilor.


Ce ar trebui să știi despre criteriile de selecție

În selectarea participanților la programul de voluntariat urmărim atent dorința de învățare, curiozitatea și motivația lor de a începe o carieră în HR. Studenții interesați ne pot trimite un e-mail la recrutare@bia.ro în care își manifestă dorința de a deprinde experiență în cadrul departamentului de recrutare, iar noi, în urma unei analize vom decide persoana care are abilitățile necesare lucrului în HR și pe care o putem ghida să facă primii pași în acest domeniu.

Ce vei învăța în programul de voluntariat

Atât în cadrul întâlnirilor online, cât și în cadrul întâlnirilor fizice dezvoltăm următoarele subiecte: 

  1. Utilizarea corectă a Outlookului
  2. Utilizarea corectă a pachetului Office (Word, Excel, Power Point)
  3. Utilizarea canalelor de recrutare (Bestjobs, Ejobs, Hipo)
  4. Crearea profilului personal pe LinkedIn și importanța brandului personal în domeniul recrutării
  5. Customer Care (relația pe care o construim cu candidatul și clientul)
  6. Prezentarea detaliată a fluxului activităților de recrutare din cadrul unei companii specializatein resurse umane (identificarea nevoii clientului, crearea anunțului de recrutare și identificarea corectă a canalului de recrutare pentru promovare, screening CV-uri, research, interviuri telefonice, interviuri face to face, crearea profilului candidatului recomandat etc.)
  7. Importanța insusirii procedurilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) în activitatea de resurse umane
  8. Departamentul de resurse umane în cadrul companiilor – rol și structură
  9. Tips&Tricks pentru elaborarea unui CV, a unei scrisori de intenție, precum și a profilului de LinkedIn.

Ce-i drept mediul online și situația epidemiologică ne-a limitat în ultimul an interacțiunile față în față cu studenții.  „În cadrul întâlnirilor fizice lucrurile se întâmplau altfel, studenții puteau participa fizic la interviuri sau puteau participa la soluționarea diverselor situații, pe când în online e mai greu, dar ne adaptăm, spune Georgiana Mirică, Senior HR Consultant în cadrul BIA HR. Însă odată cu revenirea la normalitate, experiența în cadrul programului de voluntariat va fi mai practică.

Cum te ajută programul de voluntariat din cadrul BIA HR

 „Considerăm că această călătorie de 3 luni îi poate ajuta să-și găsească mai ușor un loc de muncă în recrutare. De exemplu, fosta noastră colegă Cristina Crețu, care în anul 2019, ne-a fost alături în cadrul unui internship cu durata de 3 luni (perioadă în care a învățat ce înseamnă provocările și cum se face recrutarea) s-a angajat ulterior în domeniu și profesează în continuare”, spune Georgiana Mirică Senior HR Consultant.

Raluca Cojocariu, cea mai recentă absolventă a programului de voluntariat, ne-a povestit cum a fost experiența ei în cadrul BIA HR.

Ce te-a determinat să aplici la programul de voluntariat din cadrul BIA HR?

 „Am avut plăcerea de a participa, pe parcursul a 3 luni, la programul HR Spring Experience. La început nu știam la ce să mă aștept pentru că era ceva nou, un domeniu cu care nu am avut tangențe prea mari în trecut, dar după ce Cristina mi-a povestit despre tot ce presupunea acest program și ce urmărea, am fost entuziasmată să descopăr mai multe.”

Cum a fost experiența de voluntar în HR, desfășurată exclusiv în mediul online?

„Prima întâlnire cu Georgiana Mirică, Senior HR Consultant, a avut loc în mediul online. Probabil ar fi fost un alt impact dacă toate întâlnire, sau măcar o parte, erau față în față, însă Georgiana s-a descurcat de minune și cu situația actuală. Chiar dacă la început am fost puțin timidă, Georgiana mi-a dat de înțeles că sunt într-un mediu prietenos, în care ea își împărtășește experiența cu scopul de a mă ajuta să mă dezvolt în carieră. S-a comportat în mod profesionist, însă nu a uitat să mă trateze ca pe o amică inserând în timpul întâlnirilor mici discuții care au făcut ca toată atmosfera să fie una prietenoasă. Am avut parte de înțelegere și suport în toată aceasta perioadă din partea ei, modificând-și programul și după nevoile și problemele mele și adaptându-se în permanență în funcție și de curiozitățile mele.

Cel mai important aspect pentru mine este că mentorul meu în programul de voluntariat a reușit să explice și să mă ajute să înțeleg lucruri specifice resurselor umane, deși eu nu eram specializată în domeniu. Nu cred ca a fost nevoie să insiste vreodată pe un subiect deoarece a reușit sa îl expună pe înțelesul meu din prima.”

Ce ai învățat în timpul programului de voluntariat?

„În aceste 3 luni am reușit sa descopăr lucruri pe care nu le știam, situații pe care le-aș fi întâlnit doar în mediul de lucru. Aceasta pregătire mă va ajuta în momentul în care mă voi angaja, având acum abilitatea de a gestiona corect și cu siguranță situațiile apărute.

După aceasta perioadă, am reușit sa îmi formez o idee despre cum trebuie să arate un CV corect realizat, pentru a atrage atenția angajatorului și despre cum trebuie să analizez CV-urile din poziția de recrutor. Am învățat cum să gestionez situații și cum să colaborez cu oamenii, indiferent de tipologia acestora.”

Diploma de participare voluntariat BIA HR

Ce le spui tinerilor care vor să urmeze un program de voluntariat în recrutare în cadrul echipei BIA HR?

„Le recomand acest program și toată experiența, atât pentru toate lucrurile minunate și importante pe care le-am avut de învățat, cât și pentru căldura și prietenia arătată atât Georgiana, cât și de Cristina. Mi-au explicat și au fost alături de mine pe parcursul celor 3 luni.

Dacă ai ocazia de a participa, nu ezita! Ai de învățat foarte multe lucruri într-un timp scurt alături de oameni minunați gata să-ți împărtășească din experiența lor.
Georgiana și Cristina, vă mulțumesc din suflet pentru această experiență frumoasă. Sunteți persoane alături de care oricine are de învățat, trebuie doar să își dorească. Sper să ne întâlnim curând pentru a împărtăși din experiențele trăite și pentru a ne bucura de ele.”

Și tu poți face parte din programul de voluntariat BIA HR. Trebuie doar să ne trimiți un e-mail și un CV în care să ne arăți dorința ta de a deprinde abilitățile specifice unui recrutor, să detaliezi studiile și cursurile pe care le consideri relevante pentru a te califica, precum și competențele tale. Te poți diferenția prin crearea unui branding personal în online și prin atenția acordată redactării CV-ului. Echipa BIA HR așteaptă să te cunoască!

Citește și:

Prima impresie contează. Cum să redactezi CV-ul care îți poate aduce primul job

Caut loc de munca. 10 lucruri pe care ar trebui să le știi acum despre găsirea unui job

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.