NEWSLETTER LEGISLATIV – 22 DECEMBRIE 2021

noutati legislative

Descopera noutati legislative despre cadourile in bani si tichetele cadou si salariul minim brut pe tara:

Cuprinde:

• Ordonanta de urgenta nr. 130/2021

Ordonanta de urgenta nr. 130/2021

Ordonanta de urgenta nr. 130/2021 publicata in MO nr. 1202 din 18.12.2021 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, face urmatoarele precizari:

Comentariu: Prezenta ordonanta de urgenta aduce o serie de modificari si completari dintre care mentionam:

  • Cadourile in bani si/sau in natura, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, in ocaziile de mai jos, sunt considerate venituri neimpozabile si nu sunt subiect de contributii sociale obligatorii in limita a 300 RON:

→ Cadouri oferite angajatilor precum si cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Pastelui, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase;
→ Cadouri oferite angajatelor de 8 martie;
→ Cadouri oferite angajatilor in beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.

Reamintim ca prevederile anterioare stabileau un plafon de 150 de lei.
Prezenta modificare produce efecte incepand cu luna ianuarie 2022.

  • Tichetele cadou pot fi acordate doar angajatilor proprii pentru cheltuieli sociale. Este interzisa acordarea de tichete cadou altor categorii de beneficiari (modificare adusa la Legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare). Prezenta modificare produce efecte de la data publicarii in Monitorul oficial al prezentei Ordonante de urgenta.
  • Incepand cu 01 Februarie 2022, biletele de valoare se vor emite exclusiv pe suport electronic. Biletele de valoare emise pe suport hartie potrivit Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la data de 31 ianuarie 2022 sunt si raman valabile pana la expirarea datei de valabilitate inscrise pe acestea.
  • Se prelungeste pana la data de 31.12.2022 suspendarea aplicarii prevederilor privind tratamentul fiscal favorabil pentru sumele platite de angajator pentru educatia timpurie a copiilor angajatilor.
  • Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioada de maximum 24 de luni de la momentul incheierii contractului individual de munca. Dupa expirarea perioadei respective, timp in care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi incadrat cu un salariu de baza superior salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata. Aceste prevederi se aplica si pentru salariatul incadrat cu salariu de baza minim brut pe tara garantat in plata, care are deja un contract individual de munca cu o durata de peste 24 de luni. Prezenta modificare produce efecte de la data publicarii in Monitorul oficial al prezentei Ordonante de urgenta.
Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.