Nu-i asa ca e putin ciudat ca atunci cand suntem copii ne grabim sa “dam paginile vietii” cu mare viteza, iar cand ajungem “unde am vrut”, ne-am dori sa fim iarasi copii.
Am intrebat un copil ce vrea sa fie cand va fi mare. Mi-a zis ca vrea sa fie “ca tata” – sa mearga la serviciu si sa poarte cravata. Si mi-a zis asta intr-o pauza de joaca, renuntand numai pentru o clipa la masinute si roboti.
Ma intreb: oare tatal nu si-ar dori o pauza de la cravata, cifre si sa-si ia pantalonii scurti si bicicleta?
Ce nu stie copilul, este ca tata trebuie sa mearga la serviciu ca sa poata cumpara masinute, robotei si mancare pentru a asigura traiul celor care depind de el. Cam asa cum el trebuie sa fie cuminte, sa se spele pe dinti si sa faca nani cand zice mami. Desi poate ca ar vrea sa se joace mai mult, ca si tata.
Este o vorba care zice ca diferenta intre copii si adulti este marimea sau pretul jucariilor.
Indiferent de varsta, toti suntem cumva la fel, numai ca la alta scara. Crestem si evoluam – daca suntem indrumati bine. Avem sperante si pasiuni, crestem spiritual – cresc si responsabilitatile. Trebuie isi schimba oarecum incarcatura.
Jongland intre datorie, raspundere si libertatea de a depana vise, dezvoltam poate frustrari. Uneori gasim resurse sa le supravietuim si forta de a o lua de la capat, alteori ne dam batuti.
Viata este un drum cu vise, sperante si datorie, pe care TREBUIE sa il faci cat de frumos poti! Poate nu ar fi rau ca, pe masura ce pasesti pe drum sa iti aduci aminte de unde ai plecat si sa pastrezi in suflet o “rotita” din masinuta de odinioara.
Florentina Negreanu
Specialist Resurse Umane