Profil HR Consultant: Cristina Lixandru, BIA HR

HR Consultant

Lucrează în cadrul BIA HR de peste patru ani, iar în consultanta resurse umane de peste 10 ani, aceasta fiind traiectoria pe care a ales-o după absolvirea Facultății de Inginerie Matematică din cadrul Universității Politehnica. Cristina Lixandru este pasionată de cifre încă din copilărie. Și-a găsit vocația în familia sa și ulterior i-a dat formă prin studiile absolvite, dar și prin joburile anterioare care i-au permis să aibă o imagine clară asupra a ceea ce-și dorește. Și-a dat seama că se simte împlinită când își exersează abilitățile matematice, logica, dar și abilitățile interpersonale. Îi place ca în rolul de HR Consultant să interacționeze zilnic cu diferiți clienți și cea mai mare satisfacție o are când, la finalul zilei sau la finalul unui proiect, care poate i-a dat emoții, primește aprecieri.

Află cum a început povestea Cristinei Lixandru în BIA HR, dar și ce ar trebui să știi despre jobul său dacă îți dorești o carieră în resurse umane sau o colaborare pentru consultanță.

Cristina Lixandru - HR Consultant BIA HR

 

Ce te-a determinat să alegi o carieră în resurse umane pe partea de payroll?

Am ales o cariera în acest domeniu pentru că îmi plac Științele Exacte, în special matematica, iar pentru payroll este nevoie de o gândire logică. Și faptul că bunica mea a fost contabilă și am stat pe lângă ea de mică, văzând cum lucrează, m-a făcut să-mi placă cifrele și calculele.

 

Povestește-ne despre parcursul tău profesional până la a fi HR Consultant în cadrul BIA HR. Care au fost acele experiențe care te-au format pentru jobul actual?


După terminarea facultății, m-am angajat în cadrul unei firme mici, unde făceam de toate: secretariat, proiectare în Autocad, vânzări. Nu mi-a plăcut ideea de a face de toate și atunci am hotărât să mă îndrept spre domeniul Resurselor Umane. Înainte de a veni în echipa BIA HR am lucrat ca Inspector Resurse Umane la o altă companie, dar tot ceea ce știu acum am învățat la BIA HR.

Care a fost cel mai frumos moment de până acum în activitatea ta de HR Consultant? Dar cel mai dificil?

Cel mai frumos moment a fost când am reușit să fac pentru prima dată statul de plata pentru un client, fără a avea nevoie de ajutor.

Cel mai dificil moment a fost când am fost anunțată că trebuie să preiau un client important. Am crezut că nu mă voi ridica la înălțimea așteptărilor, dar, după câteva luni mi-am data seama că temerile mele erau nefondate. Încă o dată am realizat că trebuie să am încredere în forțele proprii și, mai mult, știu că aici, la BIA, nu sunt niciodată singură.

 

Care sunt acele abilități care te ajută în jobul tău?

În lucrul cu cifrele și cu diferiți clienți, organizarea și perseverența sunt esențiale.

 

Ce îndrumare i-ai da unui tânăr care își dorește să lucreze ca HR Consultant? Ce pași ar trebui să urmeze? 

În primul rând trebuie să-i placă să lucreze cu oamenii, să știe să fie diplomat și, nu în ultimul rând, să-i placa cifrele. Daca ai toate aceste calități ești cu un pas mai aproape de o carieră în payroll.

 

Ce ar trebui să știe clienții care vor să lucreze cu tine?

Sunt o persoana organizată, punctuală care-mi place să ajut. Mă adaptez situațiilor diferite pe care le întâmpin zi de zi și vin cu soluții personalizate, care se reflectă pozitiv în business-ul clienților.

Ai un motto preferat sau o carte care ți-a deschis noi perspective asupra jobului?

Motto-ul meu este: Ce ție nu-ți place altuia nu-i face.”

 

Ce îți place să faci în timpul liber și îți dă energie pentru job?

Îmi place ca timpul liber să mi-l petrec împreună cu familia și prietenii, să călătoresc și, mai ales, să fac trasee montane. Sunt lucrurile care îmi dau energie pentru o nouă săptămână.

 

Citește și: 

 

Profil de Profesionist: Cristiana Drăgan, Senior Human Resources Specialist

Profil de profesionist: Cristina Scarlatescu, Manager Recrutare BIA HR

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.