In contextul cresterii incidentei virusului coronavirus (Covid-19) si avand in vedere impactul economic pe care il are aparitia acestui virus in Romania, consideram ca este esential ca partenerii nostri sa cunoasca optiunile pe care le au vis-à-vis de desfasurarea activitatii si salariatii proprii.
Astfel, enuntam mai jos o serie de masuri pe care angajatorii le pot pune in aplicare pentru minimizarea riscurilor, atat economic cat si cu privire la pierderea fortei de munca:
- In sectoarele de activitate care permit, munca se poate desfasura in regim de telemunca sau munca la domiciliu, angajatorul avand obligatia de a intocmi acte aditionale la contractele de munca; Prestarea muncii in acest fel nu are nicio implicatie la nivel de costuri;
- In cazul in care are loc o reducere semnificativa a volumului de activitate, angajatorul are urmatoarele optiuni in ceea ce priveste angajatii:
- Reducerea normei de munca si a salariului; aceasta optiune impune incheierea unui act aditional si, implicit, acordul salariatului;
- Stabilirea unor programe individualizate de munca, cu acordul sau la solicitarea salariatului vizat de masura, in conformitate cu prevederile art. 118 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicata;
- Acordarea de concediu fara plata. Ca si in situatia de mai sus, acest caz impune acordul salariatului;
- In cazul in care situatia se agraveaza, fiind declarata stare de forta majora, contractul va putea fi suspendat in temeiul art. 50, lit. f, din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicata. In aceasta situatie, angajatii nu sunt indreptatiți la plata drepturilor salariale sau a altor indemnizatii;
- Intreruperea sau reducerea temporara a activitatii, situatie ce vizeaza motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pentru perioade care depasesc 30 de zile lucratoare, da angajatorului posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe saptamana, cu reducerea corespunzatoare a salariului, pana la remedierea situatiei care a cauzat reducerea programului; Pe durata reducerii si/sau a intreruperii temporare a activitatii, salariatii implicati in activitatea redusa sau intrerupta, care nu mai desfasoara activitate, beneficiaza de o indemnizatie, platita din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mica de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, cu exceptia situatiei reducerii saptamanii de lucru de la 5 la 4 zile.
- Restructurarea posturilor – aceasta masura este de aplicat in ultima instanta si vizeaza eliminarea posturilor din organigrama societatii, fiind o concediere ce nu are legatura cu persoana salariatului. Decizia de desfiintare a locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa privind aspecte economice/de reorganizare / eficientizare a activitatii, etc.
Concluzionand, in functie de nivelul/gradul in care este afectata compania dumneavoastra, puteti opta pentru aplicarea unei masuri din cele mentionate anterior.