Profil de profesionist: Bianca Matei, Consultant Payroll, BIA HCS

HR Consultant

Călătoria în carieră începe cu tine. Tu ești autorul itinerariului și ai o misiune importantă pe parcursul acestuia. Aceea de a învăța constant din experiențe, de a trece peste obstacole, acceptând că ele sunt parte din cunoaștere. Este abordarea care o definește atât de bine pe Bianca Matei, colega noastră, Consultant Payroll în cadrul BIA HCS.

Absolventă de jurnalism, cu un master în comunicare și relații publice, nu a ținut să urmeze fidel  drumul prescris de facultate, ci și-a dat voie să experimenteze joburi în diferite domenii și să deprindă din fiecare abilitățile care azi, în echipa BIA, îi permit să aducă valoare în colaborarea cu partenerii business.

Perspectiva sa asupra carierei și planurile bine definite au stat la baza evoluției sale de la Referent HR la Consultant Payroll. De asemenea, Bianca este responsabilă și cu starea de bine și de bucurie în echipă. Gândește programele de wellbeing alături de Georgiana Mirică, Senior HR Consultant. De unde își ia inspirația pentru a aborda creativ orice situație, ce o motivează să vină cu energie la job și să o transmită atât de bine și colegilor, afli de la Bianca în cele ce urmează! 

 

Ce te-a determinat să alegi o carieră în consultanță Payroll?

Am lucrat mai întâi ca referent în HR în cadrul BIA, în zona de suport operațional. Am ajuns într-un moment în care am simțit că e necesară o alegere între o perspectivă satisfăcătoare, pe termen scurt, dar fără mari opțiuni în viitor și alta care oferea perspective de lungă durată, chiar dacă pe termen scurt era provocator și mă scotea din zona de confort. Am ales cariera și dezvoltarea pe termen lung, întrucât am încercat mereu să rămân deschisă către ce vine înspre mine, păstrând un ochi deschis înspre viitor și flexibilitate în adaptarea la mediu. Un rol esențial în formarea mea l-au jucat colegele doamna Doina (Doina Dinu, Specialist Resurse Umane) și Mariana Vaida (General Manager), împreună cu toată echipa din care fac parte.

 

Povestește-ne despre parcursul tău profesional. Care au fost acele experiențe care te-au format pentru jobul Tău?

În liceu am studiat matematică-informatică. Deși matematica nu îmi plăcea (și nici ea nu mă plăcea în mod deosebit), eram fascinată de calculatoare, în special partea de software, baze de date, editare video, html și îmi plăcea foarte mult să practic teatrul, ca activitate extracuriculară. Pentru că în actorie riști să mori de foame, sau așa am tot auzit, am studiat jurnalism, iar apoi comunicare și relații publice. Am făcut practică la ziare, la televiziuni locale, fiind mereu pasionată de interacțiunea cu oamenii, de arte și de cultură.

Cumva, dintotdeauna mi-am imaginat că voi lucra în zona comunicării, sub o formă sau alta. În afară de practică, în facultate nu am lucrat. Însă, în plină criză economică (din 2009), am ajuns să-mi caut job pentru a mă susține în perioada masteratului. Nu aveam experiență relevantă așa că mi-am scăzut așteptările, am acceptat joburi entry-level și am muncit din greu pentru fiecare reușită, atât cât m-am priceput în fiecare etapă. 

La o firmă de cadastru am învățat responsabilitatea programului de lucru și a operării fidele a datelor. Într-o firma de imobiliare am învățat să îmi ofer sprijinul colegilor, să lucrez cu servicii externalizate, cum să folosesc online-ul în avantajul meu. Într-o fabrică de produse de tip gustare dulce am învățat de toate – secretariat, organizare de evenimente, negocieri de fee-uri și contracte cu furnizorii, puțin marketing și am început să lucrez în resurse umane. A urmat jobul de Consultant HR, apoi cel de Consultant Payroll pe care îl am acum. Cea mai importantă lecție din toate aceste experiențe este: Never stop learning! (trad. Nu te opri niciodată din învățat!)

 

Care a fost cel mai frumos moment de până acum în activitatea ta la BIA HCS? Dar cel mai dificil?

În afara satisfacțiilor legate de job, apreciez în mod deosebit interacțiunile cu fiecare coleg. Am găsit în echipa BIA sprijin și resurse să mă dezvolt și de la fiecare am învățat câte ceva. Apreciez și mai mult cum am reușit să rămânem o echipă în momentele de incertitudine, aduse de pandemie, când a trebuit să ne adaptăm procesele în noi metode de lucru. Împreună am depășit provocările venite din partea autorităților sau apărute în urma modificărilor legislative.

 

Ce provocări întâmpini acum în activitate și cum le faci față?

Digitalizarea și automatizarea proceselor aduc multe beneficii, însă aduc și un semn de întrebare față de cum se vor transforma resursele umane și cum vom aborda munca în viitor.

Cum fac față acestor schimbări continue în activitate? Sunt pasionată de psihologia umană și de tehnologie, urmăresc apariția și evoluția trendurilor în resurse umane și încerc să învăț cât de mult pot pentru a-mi păstra flexibilitatea și adaptabilitatea la orice situație.

În condiții de stres și/ sau lucru sub presiune, adopt atitudini inspirate din budism (de ex. ciclicitatea vieții, practicarea meditației, folosirea cu atenție a vorbirii și a cuvintelor) și din stoicisim (de ex. urmărirea unor virtuți și a exemplelor din natură). Acord atenție cuvintelor pe care le folosesc pentru că ele au puterea de a transforma gândurile, iar gândurile conturează în timp comportamente. Reflectez tot mai mult asupra ideilor din neuroștiință, conform cărora gândurile și acțiunile noastre sunt impactate de biochimia creierului.

 

Care sunt acele abilități care te ajută în jobul tău?

Fiecare experiență pe care o trăiesc vine la pachet cu un potențial de învățare și dezvoltare. Printre cele mai importante atuuri ale mele sunt curiozitatea descoperirii și deschiderea către lucruri noi, atitudinea creativă, de explorare a soluțiilor în orice situație, reziliența dezvoltată în timp și pasiunea pentru tehnologie. De asemenea, în orice interacțiune sunt atentă la emoțiile oamenilor și încerc să le facilitez o experiență pe cât de utilă, pe atât de agreabilă.

 

Descrie acea situație care ți-a adus satisfacții în activitatea ta.

Fiecare zi aduce satisfacția lucrului (cât mai) bine făcut și cred că bucuria se găsește în micile detalii, în fiecare „mulțumesc” din partea unui colaborator sau coleg, în fiecare acțiune de sprijin care se concretizează în rezolvarea unei situații. Altfel, anul acesta am implementat o platformă nouă pentru unul dintre clienți, pe care o văd acum ca pe o reușită în evoluția personală și a companiei.

Iar de când a început pandemia, întrucât am fost forțați să ne mutăm mai mult în online și să lucrăm în sistem hibrid, am testat și implementat o serie de acțiuni în direcția wellbeing și engagement la nivel de echipă, împreună cu Georgiana Mirică și cu sprijinul Marianei Vaida .

Mi-a adus satisfacție și proiectul Secret Santa Letter de anul trecut, când ne-am scris unii altora scrisori, inițial sub anonimat, iar apoi ne-am întâlnit virtual și le-am deschis împreună, citindu-și fiecare scrisoarea pentru prima dată alături de echipă. Deși inițiativa a fost privită inițial de unii dintre colegi cu reticență, am trăit împreună momente emoționante și memorabile.

 

Ce îndrumare i-ai da unui tânăr care vrea să lucreze în Consultanță HR? Ce pași ar trebui să urmeze?

Îi recomand să înceapă cât mai devreme să practice. Internshipurile, joburile part-time și voluntariatul încă din facultate aduc un mare plus CV-ului la angajare, însă cel mai mare avantaj pe care îl aduc este expunerea la situații noi, din care are posibilitatea de a învăța.

Să își seteze așteptări realiste și obiective bine gândite, să încerce mai multe arii ale resurselor umane înainte de a alege activitatea preferată și să iasă din zona de confort la evenimente de învățare și networking. Să-și găsească un mentor poate chiar la BIA HCS. Suntem dispuși să întoarcem comunității o parte din experiența noastră.

Să înțeleagă că o carieră nu se construiește peste noapte, iar în orice job există ups&downs, acțiuni și taskuri repetitive (care pot deveni plictisitoare de la un punct încolo), deopotrivă cu procese creative și captivante. Și poate cel mai importantm, să înțeleagă că suntem oameni și contează să fim oameni cu oamenii!

 

Ce ar trebui să știe clienții care vor să lucreze cu tine?

Sunt determinată și autonomă în obiectivele stabilite împreună cu partenerii de business și vin în întâmpinarea lor cu toate resursele de care dispun. Uneori „I go the extra mile” (trad. Depun mai mult efort decât se așteaptă de la mine), cum spunea la un moment dat un client. Apreciez în mod deosebit și lucrez cel mai bine în relații de colaborare și parteneriat. Tratez oamenii așa cum îmi place să fiu tratată și cred că multe potențiale conflicte pot fi stinse prin comunicare și deschidere.

 

Ce așteptări ai în 2022 în relațiile cu actualii și potențialii clienți? Ce ți-ai dori să se schimbe față de 2021?

2021 a fost un an provocator, însă ne-am adaptat foarte bine activitatea și am depășit împreună situațiile care au apărut, prin negociere, înțelegerea nevoilor, adaptarea resurselor și sprijin reciproc. Mă aștept că anul care începe să fie similar, cu un adaos de reziliență pe care l-am câștigat de când a început pandemia.

 

Ai motto-uri preferate sau anumite cărți care ți-au deschis noi perspective asupra carierei?

Mă regăsesc în următoarele motto-uri: 

“You can have anything you want if you want it badly enough. You can be anything you want to be, do anything you set out to accomplish if you hold to that deșire with singleness of purpose.― Abraham Lincoln (trad. proprie:  Dacă îți dorești cu ardoare, poți avea orice îți dorești. Poți fi oricine vrei să fii, poți să faci orice îți stabilești să realizezi dacă îți urmărești scopul cu determinare și focus pe obiectiv).

“Be a lamp, or a lifeboat, or a ladder. Help someone’s soul heal. Walk out of your house like a shepherd.”― Rumi (trad. proprie: Fii o lampă sau o barcă de salvare sau o scară. Ajută pe cineva să își vindece sufletul. Ieși din casă ca un păstor.)

De câțiva ani ascult multe podcasturi, însă citesc ori de cate ori am ocazia cărți de dezvoltare personală și profesională. Apreciez autori de conținut precum Dale Carnegie, Daniel Goleman, Jordan Peterson, Daniel Kahneman, Robert Cialdini, Andrew Huberman, George Buhnici.

 

Ce îți place să faci în timpul liber și îți dă energie pentru job?

Cea mai mare pasiune a mea este să învăț sau să mă expun la experiențe noi, din care am de învățat, așadar particip la tot felul de cursuri, workshopuri, webinarii, conferințe.

În afara de podcasturi (ascult zilnic câte ceva din domenii diverse: HR, comunicare, psihologie, neuroscience, CSR, ecologie, leadership, tech etc.), văd multe filme, citesc atât cărți de dezvoltare personală, cât și beletristică – momentan am început Les fiancés de l’hiver de Christelle Dabos, un fel de Harry Potter feminin, însă într-o variantă modestă, o creație care se arată mai timidă și mai puțin imaginativă.

Sunt pasionată de tot ce înseamnă artă, vizitez muzee și locuri noi și apreciez din ce în ce mai mult arta digitală – de exemplu, într-un concediu am văzut anul trecut Casa Batlló, unde am asistat la un show imersiv, 6D, In the Mind of Gaudi, realizat de artistul Refik Anadol, care m-a fascinat. Deși sunt claustrofobă, m-am simțit în prima parte ca în filmul The Cube, am fost cât pe ce să apăs butonul de panică. Las pentru curioși un link către o postare de pe YouTube care nu îmi aparține, dar care arată atât de bine experiența pe care am trăit-o la Casa Batlló.

Și, desigur, cresc pisici, care mă distrează la orice oră din zi și din noapte :).

Te-a inspirat interviul Bianca Matei – Consultant Payroll în cadrul BIA HCS? Descoperă și alte interviuri:

PROFIL DE PROFESIONIST: GEORGIANA MIRICA, CONSULTANT RECRUTARE

Profil de Profesionist: Cristiana Drăgan, Senior Human Resources Specialist

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.