Daruieste-le abilitati de sarbatori: 7 idei de cadouri care contribuie la dezvoltarea echipei

cadouri de sarbatori pentru angajati

Sarbatorile sunt un moment potrivit sa le arati oamenilor din echipa ca apreciezi contributia lor. Iar daca, in fiecare an, te gandesti la cadouri care sa le aduca un zambet, anul acesta poti privi lucrurile si dintr-o alta perspectiva: ce-ar fi sa le oferi ceva care sa le fie de folos si dupa ce trec sarbatorile? Ai in accest articol idei de cadouri de sarbatori pentru angajati.

Un obiect poate fi apreciat pentru cateva zile, insa o abilitate noua poate schimba felul in care un coleg isi desfasoara activitatea, colaboreaza cu ceilalti sau isi construieste parcursul profesional. Poate fi increderea de a sustine o prezentare, capacitatea de a purta o conversatie dificila, abilitatea de a lua decizii mai bune sau cunostintele necesare pentru a recruta omul potrivit.

Pentru manageri si lideri HR, cadourile de sarbatori pot deveni astfel o ocazie de a investi in potentialul oamenilor si in performanta echipei. Nu este nevoie ca fiecare initiativa sa presupuna un buget mare. Uneori, timpul, incurajarea si accesul la experienta unui coleg pot avea o valoare la fel de mare ca un program de training.

Iata 7 idei prin care poti darui echipei tale abilitati de sarbatori!

 

1. Un training de recrutare – pentru managerii care vor sa aleaga oamenii potriviti

Alegerea unui nou coleg este una dintre deciziile care pot influenta direct performanta unei echipe. Un CV impresionant si un interviu care decurge bine nu garanteaza intotdeauna ca ai identificat candidatul potrivit. Dincolo de experienta si competentele tehnice, conteaza motivatia, potentialul, compatibilitatea cu echipa si capacitatea persoanei de a contribui la obiectivele companiei.

De aceea, un training de recrutare poate fi un cadou valoros pentru managerii, team leaderii si liderii HR care participa la procesele de selectie. Este o oportunitate de a invata cum sa conduca interviuri mai eficiente, sa puna intrebarile potrivite si sa evalueze candidatii pe baza unor criterii clare.

O alegere nepotrivita poate insemna timp si resurse pierdute, costuri suplimentare de recrutare si integrare, dar si un impact asupra productivitatii intregii echipe. In schimb, un proces de selectie bine condus creste sansele de a atrage oameni care se potrivesc atat rolului, cat si culturii organizationale.

Pentru managerii care vor sa-si dezvolte aceste competente, BIA Human Capital Solutions a creat BIA Recruitment Learning, un program practic de training de recrutare, prin care experienta acumulata de echipa BIA HCS in peste 34 de ani de activitate in domeniul recrutarii si selectiei este transferata catre manageri si lideri.

Programul este sustinut de Cristina Scarlatescu si Andreea-Cristina Dumitrescu, Recruitment Manageri BIA HCS, si abordeaza patru directii esentiale:

  • Cum sa prezinti compania si rolul pentru a atrage candidatul potrivit.
  • Cum sa folosesti interviul ca instrument de selectie si evaluare.
  • Cum sa construiesti si sa adresezi intrebarile potrivite la interviu.
  • Cum sa identifici candidatul potrivit dincolo de CV, evaluand potentialul, abilitatile comportamentale si compatibilitatea cu echipa.

„In recrutare, am intalnit de multe ori candidati cu experienta profesionala si competente foarte bune, care nu erau neaparat alegerea potrivita pentru o anumita echipa. Tocmai de aceea, cred ca este important ca fiecare manager sa invete sa priveasca dincolo de experienta profesionala si sa descopere omul din spatele candidatului.” – Cristina Scarlatescu, Recruitment Manager BIA HCS.

BIA Recruitment Learning poate fi organizat fizic, la sediul companiei, sau online, iar sesiunile pot fi adaptate in functie de provocarile si nevoile echipei.

Este un cadou potrivit pentru managerii care vor sa ia decizii de recrutare mai bune, sa economiseasca timp si resurse si sa construiasca echipe pregatite sa performeze.

 

2. Un curs de public speaking – pentru idei care merita sa fie auzite

De cate ori ai observat, in sedintele echipei, colegi care au idei bune, dar ezita sa le exprime? Observi in gesturi ca ar vrea sa intervina, par ca isi pregatesc replica, dar aleg in cele din urma sa ramana tacuti. Uneori, cateva minute mai tarziu, aceeasi idee este spusa de un alt coleg si primeste aprecierea tuturor.

Un curs de public speaking ii poate ajuta pe colegi sa aiba mai multa incredere in ei, sa-si exprime ideile clar si sa vorbeasca mai relaxat in fata unui grup. Fie ca este vorba despre o sedinta, o prezentare interna sau o intalnire cu un client, felul in care transmit un mesaj conteaza la fel de mult ca ideea in sine.

Colegii pot invata cum sa-si structureze discursul, cum sa inceapa o prezentare astfel incat sa capteze atentia, cum sa transmita un mesaj clar si memorabil si cum sa foloseasca vocea si limbajul nonverbal pentru a-si sustine ideile. De asemenea, pot descoperi tehnici prin care sa-si gestioneze emotiile si sa vorbeasca mai natural, chiar si atunci cand au in fata un public numeros.

Abilitatile de public speaking sunt utile relatia cu clientii. Gandeste-te la un pitch in care colegii au cateva minute sa prezinte o solutie si sa-l convinga pe client ca merita sa aleaga compania voastra. Un discurs bine construit, care spune o poveste, evidentiaza beneficiile si lasa o idee clara in mintea celui care asculta, poate face diferenta.

Un curs de public speaking este un cadou potrivit pentru colegii care vor sa-si faca ideile auzite, sa sustina prezentari mai bune si sa comunice cu mai multa incredere la acele prezentari in fata board-ului si a clientilor, care, de multe ori, dau cele mai multe emotii.

 

3. O sesiune de mentorat

Uneori, cel mai valoros lucru pe care il poti oferi unui coleg este accesul la experienta unei persoane de la care are ce invata.

Poti organiza un program de mentorat in care angajatii sa petreaca timp cu un coleg mai experimentat, cu un manager sau cu un specialist dintr-un alt departament. Intalnirile pot avea loc lunar si pot porni de la obiective concrete: dezvoltarea unei competente, intelegerea unui proces, pregatirea pentru un rol nou sau gestionarea unei provocari profesionale.

Mentoratul nu presupune neaparat un buget suplimentar. Cere, in primul rand, disponibilitate, implicare si dorinta de a impartasi cunostinte.

Este un cadou care le transmite oamenilor ca experienta lor conteaza si ca organizatia este interesata sa le sustina evolutia. In acelasi timp, incurajeaza schimbul de cunostinte intre colegi si consolideaza relatiile din echipa.

 

4. Un curs de time management – cadoul pentru o zi de lucru mai bine organizata

Listele de sarcini, termenele limita si sedintele succesive pot transforma cu usurinta o zi de lucru intr-o cursa contra cronometru. De aceea, capacitatea de a-ti organiza timpul si prioritatile este o abilitate care poate face diferenta in activitatea de zi cu zi.

Un curs de time management poate ajuta colegii sa-si planifice mai bine activitatile, sa stabileasca prioritati, sa gestioneze intreruperile si sa evite amanarea sarcinilor importante.

Poti oferi acces la un curs online, poti organiza un atelier practic sau poti invita un specialist sa lucreze cu echipa pe situatii concrete din activitatea companiei.

Un astfel de cadou este util mai ales in echipele in care volumul de lucru este ridicat sau in care oamenii gestioneaza simultan mai multe proiecte. Scopul nu este sa faca mai multe lucruri in acelasi timp, ci sa invete sa-si foloseasca timpul mai eficient si sa lucreze cu mai multa claritate.

 

5. Un workshop de leadership – pentru colegii care sunt pregatiti sa faca urmatorul pas

Poate ai in echipa colegi cu potentiall de a deveni lideri, dar care nu ocupa deja o pozitie de conducere. Unii dintre ei coordoneaza informal activitatea colegilor, altii sunt specialisti cu experienta care pot deveni, in timp, lideri de echipa.

Un workshop de leadership poate fi o investitie valoroasa pentru angajatii care isi doresc sa-si dezvolte capacitatea de a coordona proiecte, de a lua decizii, de a motiva colegii si de a gestiona responsabilitati mai complexe.

Poti alege teme precum delegarea eficienta, luarea deciziilor, gestionarea conflictelor, motivarea echipei sau leaderhip-ul in perioade cu schimbar in business.

O astfel de oportunitate le arata oamenilor ca le observi potentialul si esti dispus sa investesti in dezvoltarea lor. In plus, compania poate identifica si pregati din timp viitorii lideri, sustinand dezvoltarea talentelor din interiorul organizatiei.

 

6. Un curs de competente digitale si AI – pentru un mod de lucru mai eficient

De la  automatizarea unor sarcini repetitive, la folosirea responsabila a tool-urilor de inteligenta artificiala, exista numeroase competente pe care angajatii le pot dezvolta.

Un curs de competente digitale poate fi adaptat in functie de rolurile din echipa si poate presupune intelegerea modului in care pot folosi instrumentele AI pentru documentare, structurarea informatiilor sau eficientizarea unor activitati.

Important este ca trainingul sa fie practic si relevant pentru responsabilitatile participantilor. Oamenii trebuie sa-si dezvolte abilitatile de lucru in anumite tool-uri pe care le pot folosi imediat si sa nu plece nu doar cu informatii generale despre tehnologie.

Este un cadou care poate contribui la cresterea autonomiei, la simplificarea unor procese si la folosirea mai eficienta a timpului de lucru.

 

7. O experienta de invatare intre colegi

Unele dintre cele mai utile cunostinte se afla deja in echipa, iar sarbatorile pot fi un bun prilej sa incurajezi colegii sa le impartaseasca.

Poti organiza sesiuni scurte in care colegii sa prezinte un instrument pe care il folosesc, o metoda care le simplifica activitatea, o lectie invatata dintr-un proiect sau o solutie pentru o provocare intalnita frecvent.

De exemplu, un coleg poate arata cum isi organizeaza proiectele, altul poate impartasi cateva tehnici de negociere, iar un specialist poate explica un proces pe care ceilalti il cunosc mai putin.

Poti transforma aceste intalniri intr-un obicei lunar, cu sesiuni de 30-45 de minute, in care fiecare persoana are ocazia sa invete si sa contribuie.

Este o initiativa accesibila, care valorifica experienta existenta in companie si incurajeaza colaborarea. In plus, le ofera angajatilor ocazia sa fie recunoscuti pentru ceea ce stiu si pentru valoarea pe care o aduc echipei.

 

Cel mai valoros cadou este Experienta

Cadourile de sarbatori nu trebuie sa fie intotdeauna obiecte. Uneori, cea mai buna alegere este o experienta care ii ajuta pe oameni sa descopere ceva nou, sa-si imbunatateasca abilitatile sau sa se pregateasca pentru urmatoarea etapa a carierei.

Fie ca alegi un training de recrutare pentru manageri, un atelier de comunicare, un program de mentorat sau un curs de competente digitale, porneste de la o intrebare simpla: ce abilitate i-ar ajuta pe colegii mei sa lucreze mai bine si sa evolueze profesional?

Un cadou ales pornind de la nevoile reale ale echipei transmite un mesaj important: apreciezi ceea ce oamenii fac astazi, dar esti interesat si de ceea ce pot deveni maine.

De sarbatori, daruieste-le oamenilor din echipa ta ceva ce pot lua cu ei in fiecare zi: abilitati, incredere si oportunitati de crestere.

 

Intrebari frecvente

1. Cum alegi un cadou de sarbatori potrivit pentru echipa?

Tine cont de nevoile, interesele si etapa profesionala in care se afla colegii. Un cadou cu adevarat valoros este unul care le arata ca le cunosti preocuparile si ca esti atent la evolutia lor.

2. Este mai bine sa oferi acelasi cadou tuturor angajatilor?

Depinde de specificul echipei si de tipul cadoului. Poti alege o experienta comuna, de care sa beneficieze toata echipa, sau poti oferi oportunitati diferite, in functie de rolurile si obiectivele profesionale ale colegilor.

3. Cum poti afla ce tip de cadou si-ar dori angajatii?

Poti porni de la discutiile individuale, feedbackul primit in evaluari sau obiectivele de dezvoltare stabilite impreuna cu fiecare coleg. O alta varianta este sa le oferi posibilitatea de a alege dintre cateva optiuni.

4. Cand este cel mai potrivit moment sa oferi un cadou care sustine dezvoltarea profesionala?

Sarbatorile sunt un prilej bun, dar astfel de initiative pot fi integrate si in alte momente importante: inceputul unui nou an, aniversarea companiei, promovarea unui coleg sau lansarea unui proiect.

5. Cum poti transforma un cadou de dezvoltare intr-o experienta cu impact pe termen lung?

Ofera-i colegului ocazia sa aplice ceea ce a invatat. De exemplu, dupa un curs sau un workshop, poate pune in practica noile cunostinte intr-un proiect, intr-o prezentare sau printr-o initiativa proprie. Astfel, experienta de invatare devine parte din activitatea de zi cu zi.

 

Surse:

  • OECD (2026). Skills at Work: New Evidence on Returns to Skills and Training.
  • Kim, J., Chang, H. & Bell, B. S. (2025). Organizational-Level Training and Performance: A Meta-Analytic Investigation.

  • Garavan et al. (2021). Training and Organisational Performance: A Meta-Analysis.

  • Lacerenza et al. (2017). Leadership Training Design, Delivery, and Implementation: A Meta-Analysis.

Citeste si alte articole care iti dau idei de cadouri de sarbatori pentru angajati:

Cum transformi recrutarea dintr-o provocare in abilitatea de a identifica oamenii potriviti echipei tale

Ai nevoie de mai multa experienta in recrutare, chiar in echipa ta?

 

Despre autor

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.