Uneori rolul de angajator poate fi dificil, mai ales cand trebuie să ții pasul cu schimbările din legislația muncii, să interpretezi diferite spețe sau să gestionezi solicitările particulare venite din partea angajaților, dar și a partenerilor de business. Pentru toate aceste situații am dezvoltat, în cadrul BIA HCS, departamentul de Consultanță – resurse umane.
Ioana Dobre, Senior Consultancy Manager la BIA HCS, are experiență în cadrul companiei de peste 15 ani, este consilier juridic și expert în legislația muncii și coordonează activitatea de consultanță în probleme de relații de muncă.
Având în vedere modificarile legislative din ultimul an, care vizeaza aspecte de fiscalitate cu impact în raporturile de muncă, aspecte privind negocierile colective la nivel de societate și multe altele, dar și situațiile neprevăzute ce pot apărea în relația obișnuită angajator-salariați, Ioana ne prezintă principalele avantaje și motive pentru care partenerii BIA HCS apelează la serviciile de consultanță în domeniul resurselor umane:
CARE SUNT PRINCIPALELE MOTIVE PENTRU CARE MULTE COMPANII APELEAZĂ LA SERVICIILE DE CONSULTANTA RESURSE UMANE ?
„Principalele motive pentru care companiile apelează la serviciile noastre de consultanță în materia resurselor umane sunt know-how-ul consolidat pe parcursul a peste 30 de ani de activitate BIA, dar și promptitudinea și profesionalismul pe care consultanții BIA le oferă în răspunsurile la solicitări. Mai mult decât atât, o parte dintre serviciile pe care consultanții BIA le oferă sunt mari consumatoare de timp, spre exemplu procesele de angajare locală a cetățenilor străini, ca atare, suportul și asistența unor specialiști duc la reducerea timpului alocat de către benefiarii serviciilor noastre. dar și la implicarea minimală a acestora în astfel de procese ”
CARE SUNT PAȘII COLABORĂRII CU BIA HUMAN CAPITAL SOLUTIONS PE PARTEA DE CONSULTANTA RESURSE UMANE?
„Colaborarea cu BIA HCS pe partea de consultanță este una facilă, gândită special pentru a sprijini viitorii parteneri! Potențialii clienți sau cei deja existenți ne solicită anumite servicii pentru care emitem o ofertă financiară. În cazul în care clientul agreează oferta transmisă, se încheie un contract de prestări servicii, iar consultanții alocați proiectului pot începe activitatea pentru acest proiect imediat dupa semnarea contractului (research, pregătire răspuns sau pregătire documentație, de la caz la caz).
De regulă, situațiile pentru care sunt solicitate anumite servicii de consultanță trebuie soluționate într-un termen strâns și, ca atare, lucrurile trebuie să se desfășoare foarte rapid de la momentul inițial de semnare a contractului cu clientul și până la finalizarea proiectului. Ne mândrim cu faptul că, de cele mai multe ori, procesele au fost finalizate cu succes, indiferent de gradul de complexitate, urgență sau noutate a subiectului abordat. Evident sunt și situații în care soluționarea unor spețe ține de termene legale sau programări acordate de autoritățile relevante, însă, și în aceste situații încercăm să găsim variantele de lucru optime și care să ne favorizeze clienții. În BIA punem preț pe munca în echipă, ne sprijinim fără ezitări în orice moment, considerând că aceasta este cheia succesului: diferențele de interpretare sau de abordare a unei situatții ne-au dus întotdeauna către rezolvări favorabile”
PRIN CE CONSIDERI CĂ SE DIFERENȚIAZĂ SERVICIILE DE CONSULTANTA RESURSE UMANE, OFERITE DE BIA HCS, DE CELE ALE ALTOR COMPANII CARE OFERĂ SERVICII SIMILARE?
„Ne distingem prin profesionalism și disponibilitate. Pe lângă cele anterior menționate, am considerat întotdeauna că este esențial să depui toate eforturile pentru a-ți cunoaște clientul întrucât doar așa îi poți anticipa nevoile și oferi un spijin real care să îi ușureze activitatea. La BIA suntem orientați către proactivitate și apreciem relațiile de lungă durată și serviciile de calitate, la rândul nostru, iar toate acestea se pot vedea chiar din colaborările de peste 20 ani cu o parte dintre clienții aflați în portofoliul nostru. ”
CARE SUNT AVANTAJELE COMPANIILOR CARE CER CONSULTANȚĂ ÎN RESURSE UMANE?
„Sunt multe avantaje, însăprintre cele mai importante si vizibile sunt, certitudinea lucrului bine făcut și timpul câștigat pentru finalizarea unui proiect.
Misiunea noastră este să ne ocupăm de redactarea tuturor documentelor necesare în relația cu angajații, să oferim suport în cercetările disciplinare, precum și în negocierea cu reprezentanții salariaților. Concret, desfășurăm următoarele activități:
- Întocmim Regulamentele Interne pentru companii din diverse domenii, conform nevoilor partenerilor și prevederilor legilor în vigoare;
- Oferim asistență în redactarea contractelor individuale de muncă sau a unor clauze specifice;
- Oferim suport privind desfășurarea cercetărilor disciplinare;
- Analizăm posturile din cadrul organizației și redactăm fișele de post ;
- Asigurăm suport partenerilor pentru interpretarea punctuală a unor acte normative sau pentru punerea în aplicare a acestora;
- Întocmim si distribuim informații cu continut legislativ catre abonați.
- Oferim consultanță și asistență privind angajarea cetățenilor non UE, precum și asistență privind notificarea autoriăților privind angajarea unor personae exceptate de la procedura de obținere a avizului de angajare.
- Oferim consultanță și asistență pentru obținerea formularului A1.
- Oferim consultanță și asistență pentru obținerea numărului de identificare fiscală de la ANAF (NIF)
În colaborarea cu partenerii noștri punem mare accent pe confidențialitate și ținem foarte mult ca informațiile să fie limitate la părțile direct implicate în colaborarea contractuală. ”
CE REZULTATE AI OBSERVAT DE-A LUNGUL TIMPULUI ÎN COMPANIILE CARE AU APELAT LA CONSILIERE PE PROBLEME DE RELAȚII DE MUNCĂ?
„Cred ca rezultatele le vad cel mai bine companiile care ne sunt client, însă faptul că avem clienți alături de care lucrăm de peste 20 de ani, cum am menționat anterior, înseamnă că rezultatele există, clientul le simte, iar parteneriatele își îndeplinesc scopul promis și agreat prin contract.
În concluzie, o echipă de consultanți în HR care au competențe în sfera juridică, în resurse umane și salarizare te ajută să fii în relații corecte cu oamenii din echipa ta și să eviți problemele legale. ”
Citește și: