10 idei pentru a-ți personaliza profilul de LinkedIn de la Cristina Scărlătescu, Manager Recrutare BIA HCS

profil LinkedIn

Ești poate în etapa în care îți cauți job sau îți dorești să atragi noi candidați pentru pozițiile vacante în compania în care lucrezi. Și ți-ai dori să transmiți o imagine pozitivă despre tine prin intermediul unui profil LinkedIn.

LinkedIn este platforma profesională care îți oferă vizibilitate, dar și ocazia de a ține pasul cu tot ceea ce este nou în domeniul tău de activitate. Iar ascensiunea sa din ultimul an merită luată în considerare.

În România sunt peste 3,9 milioane de conturi active pe LinkedIn, ceea ce înseamnă că aproximativ 20% din populația țării este prezentă pe această platformă. 

Mai mult de 90% dintre recrutorii din România folosesc LinkedIn pentru a găsi candidați relevanți, prin urmare și șansele de a-ți găsi un job nou sau de a recruta sunt foarte mari. 

Cifrele sunt fără îndoială edificatoare, arată importanța pe care această platformă profesională o are în activitatea noastră și sunt o motivație pentru a fi prezent aici. Însă nu oricum, ci printr-un cont personalizat.

 

 

Cristina Scarlatescu - BIA HR

 


Cristina Scărlătescu, Manager Recrutare BIA HCS, îți spune care sunt beneficiile pe care ți le oferă LinkedIn în viața profesională și cum să personalizezi profilul pentru a-ți crește șansele de a te angaja sau de a recruta mai ușor. 

Beneficiile unui PROFIL LinkedIn pentru tine, ca profesionist. 

  • Te ajută să-ți găsești un job, fiind locul unde te întâlnești cu recrutorii aflați în căutare de candidați relevanți, precum și cu acei candidați interesați de o schimbare în carieră. Poți identifica oportunități în carieră, joburi.
  • Din Setări, poți alege să primești anumite notificări de joburi care sunt de interes pentru tine: dintr-un anumit domeniu, industrie, joburi de la o anumită companie.
  • Poți primi recomandări din partea persoanelor alături de care ai lucrat. Aceste recomandări cântăresc foarte mult când profilul de LinkedIn este vizualizat, dar și când tu vizualizezi profilul de LinkedIn al candidaților.
  • Ai acces la diferite grupuri profesionale, unde poți citi articole, trenduri din domeniul tău de activitate, noutăți despre companiile unde ai vrea să lucrezi. Vei găsi idei care te pot inspira si pe care le poți pune în practică.
  • Te conectezi cu profesioniști alături de care ai colaborat, ai comunicat via e-mail sau pe care i-ai întâlnit la evenimente. 

Acordă atenție oamenilor cărora le trimiți invitații de conectare, precum și celor pe care îi accepți în lista ta de conexiuni. Aceștia ar trebui să fie relevanți, dar și interesați de informațiile pe care le distribui pe LinkedIn și chiar să poată să-ți ofere suport când, de exemplu, întâmpini dificultăți în găsirea unui candidat potrivit.  Oamenii bine aleși te pot inspira, îți pot da idei, spune Cristina Scărlătescu, Manager Recrutare BIA HCS.

  • LinkedIn îți oferă vizibilitate în mediul profesional, dar în egală măsură contribuie la crearea unei imagini pozitive despre tine. Poți distribui articole din domeniul tău de activitate, care știi că sunt de interes și pentru conexiunile tale sau poți participa la discuții, unde simți că ai expertiza necesară. Ia în considerare că odată ce te implici în discuții și profilul tău de LinkedIn va fi mult mai vizualizat și, pentru a crea o imagine pozitivă despre tine, îți recomand să editezi informațiile profesionale, acordând atenție fiecărui detaliu.



10 idei pentru a-ți personaliza un profil LinkedIn

  1. Editează URL-ul profilului tău, accesând din partea dreaptă opțiunea: Edit public profile & URL. Vei fi redirecționat către pagina unde poți edita URL-ul. Acesta va arăta mult mai profesionist dacă alegi numele tău și nu cifre sau caractere: Ex: www.linkedin.com/in/popescuanastasia. Inserează acest link și în CV pentru a-ți crește șansele de a obține jobul dorit.
  2. Poza de profil ar trebui să fie tip buletin, dar contează mult să zâmbești în ea și să fie realizată într-un mod profesionist. Evită pozele în care ești alături de familie sau prieteni.

    Profilurile de LinkedIn care au fotografii atrag de 21 de ori mai multe vizualizări decât cele fără fotografii, conform datelor LinkedIn. 
  3. Menționează în titlu funcția și compania. În cazul în care vrei să scoți în evidență că ești în căutare activă de job sau angajezi, LinkedIn îți oferă ocazia de a menționa, printr-un banner atașat fotografiei tale, Looking for a new opportunity sau Hiring.
  4. Alege ca profilul de LinkedIn să fie public pentru că astfel este mult mai ușor să fii găsit de profesioniști.
  5. Creează rezumatul carierei tale în care menționezi obiectivul tău profesional. Punctează ce realizări ai avut până acum în carieră și ce poți face pentru noul angajator.
  6. Menționează experiența profesională, cu principalele responsabilități de la fiecare job (fără a da Copy Paste din fișa postului).  Adaugă realizările sau contribuțiile pe care le-ai avut la diferite proiecte.
  7. Evită să folosești în exprimare persoana a III-a. E mult mai potrivit să folosești persoana I, arăți astfel autenticitate.
  8. Adaugă link către blogul tău doar dacă acesta e relevant pentru cariera pe care o ai sau pe care ți-o dorești.
  9. Personalizează mesajele în momentul în care trimiți o cerere de conectare unei persoane – vor fi apreciate. De asemenea, îți crești șansele ca invitația să fie acceptată și, în funcție de ceea ce scrii, poate fi începutul unei discuții.
  10. Acordă atenție fiecărui aspect care ține de profil LinkedIn. După ce l-ai realizat, citește-l cu atenție pentru a corecta eventualele greșeli și pentru a vedea dacă mai sunt aspecte de îmbunătățit la nivel estetic.


Tu cum ai în plan să personalizezi un profil LinkedIn pentru fi mai vizibil pentru angajatori ori pentru candidați? Scrie-ne la recrutare@bia.ro și vom prezenta ideile tale pe pagina LinkedIn BIA HCS.

Citește și:

Prima impresie contează. Cum să redactezi CV-ul care îți poate aduce primul job

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.