Aproape orice lider din cadrul unei organizatii stie ca promovarea angajatilor interni este mai putin costisitoare decat angajarea unor specialisti din surse externe. Mai mult decat atat, angajatii interni care ajung sa fie promovati dovedesc a avea, de cele mai multe ori, performante mai bune, avand mai multa motivatie si fiind mai dedicati muncii pe care o depun zi de zi. In plus, promovarile in interiorul companiei ii motiveaza nu doar pe cei care ajung sa fie alesi pentru a ocupa o functie cu responsabilitati mai numeroase, ci si pe restul angajatilor, care vor depune eforturi pentru a ajunge sa se califice, la randul lor, pentru o promovare.
Cu toate acestea, nu putem afirma ca promovarea oricarui angajat intern este o intotdeauna o solutie mai buna decat angajarea unui candidat din exterior. Angajatii eligibili pentru o promovare trebuie sa aiba atitudinea, cunostintele si abilitatile potrivite noii pozitii. De obicei, superiorul direct al persoanei promovate ofera o prima recomandare, chiar daca, in majoritatea organizatiilor, ar trebuie sa existe, macar la nivel informal, o lista a persoanelor cu potential ridicat. Atunci cand aceasta nu exista, liderii trebuie sa aleaga si sa identifice angajatii care merita sa fie promovati, ghidandu-se dupa o serie de caracteristici pe care le vom enumera in randurile care urmeaza.
Cei care isi asuma responsabilitati si care vin cu solutii
In fiecare companie exista angajati care sunt dispusi sa se ocupe de proiecte noi sau care solicita sa li se incredinteze noi responsabilitati. Spre deosebire de colegii care fac doar ceea ce li se cere si nimic mai mult, astfel incat la sfarsitul zilei sa aiba toate sarcinile completate, ei vor avea si rezultate peste asteptari la evaluarile periodice. Desigur, asta nu inseamna ca persoanele eligibile pentru o promovare sunt cele care nu isi iau pauza de masa sau stau peste program pentru a lucra mai mult. Angajatii care merita sa fie promovati in baza abilitatii lor de a-si asuma responsabilitati sunt cei care percep munca si rezultatele ca pe un bun comun, unul al intregii echipe, care fac diferenta dintre “al meu” si “al nostru”.
Oamenii cu aptitudini de lider pot fi identificati si gratie faptului ca sunt mereu orientati catre solutii. La polul opus se afla angajatii care sunt intotdeauna nemultumiti, care se plang mereu de existenta problemelor, in loc sa incerce sa le gaseasca rezolvarea. Evident, este normal si chiar trebuie sa fie incurajata comunicarea nemultumirilor in randul angajatilor, insa acela dintre ei care nu doar va expune problema, ci va demara si o dezbatere pentru rezolvarea ei este cel care are potential pentru a ocupa, pe viitor, pozitii de conducere. Asadar, angajatii care vin nu doar cu intrebari, ci si cu raspunsuri, precum si cei care se arata dispusi sa gaseasca rezolvari ar trebui sa fie luati in calcul pentru o promovare.
Cei care beneficiaza de respectul colegilor si ii ajuta mereu pe ceilalti
Anumite persoane sunt mai carismatice si devin populare in mediile in care activeaza, fiind astfel simpatizati cu usurinta si la locul de munca. Totusi, nu acestea sunt persoanele pe care le-am recomanda pentru o promovare, intrucat popularitatea are la baza alte lucruri decat calitatile unui angajat care castiga respectul colegilor sai. Este vorba despre acei angajati care au spirit de echipa, care prin felul in care colaboreaza cu usurinta cu colegii sai, castigandu-le respectul. Ei sunt oamenii pe care restul angajatilor vor fi dispusi sa ii asculte cu usurinta, sa le acorde incredere si, totodata, ei sunt oamenii care, atunci cand sunt promovati si ajung sa aiba propria echipa, ii vor motiva pe ceilalti.
Fiecare lider a ajuns in aceasta pozitie datorita faptului ca, de-a lungul carierei sale, a avut in jurul sau manageri si sefi care l-au sustinut si l-au ajutat sa se dezvolte. Asta se intampla pentru ca liderii de succes sunt oameni care ii ajuta pe ceilalti sa invete si sa creasca. Asadar, atunci cand vor sa identifice persoanele potrivite pentru a beneficia de o promovare, organizatiile ar trebui sa aleaga dintre angajatii care se arata dispusi sa isi ajute colegii. In eventualitatea unei promovari, aceasta dorinta de a-i ajuta pe ceilalti se va transforma in timp dedicat dezvoltarii membrilor echipe, in identificarea punctelor lor slabe si in oferirea unor traininguri pentru imbunatatirea performantelor.
In concluzie, inainte de a lua decizia de a incepe un proces de recrutare din exteriorul companiei, ar fi bine sa se arunce o privire si in interiorul organizatiei, pentru a vedea daca exista angajati cu potential, ce merita sa fie promovati.
ECHIPA BIA HR