Recrutare si selectie: Care sunt diferentele dintre cele doua procese

Procesul de recrutare este foarte important pentru bunul mers al unei organizatii, avand in vedere ca rezultatele lui se reflecta in productivitatea echipelor, in relatia cu clientii sau in demararea de noi proiecte. Principalul scop al recrutarii este gasirea unor angajati potriviti, intr-un timp cat mai scurt, pentru toate pozitiile deschise la un moment dat in cadrul organizatiei.

Selectia, pe de alta parte, reprezinta acea etapa din cadrul procesului de recrutare in care sunt alese mai multe persoane potrivite sau o persoane dintre cele care au aplicat pentru o pozitie. Selectia presupune sortarea candidatilor interesati de un anumit job si identificarea persoanelor care se potrivesc cel mai bine cu profilul pozitiei deschise.

Asadar, recrutarea presupune sa atragi un numar cat mai mare de candidati si sa-i determini sa fie interesati de un post anume, astfel incat sa ia in considerare posibilitatea de accepta o eventuala oferta. Recrutarea inseamna scoaterea la concurs a unui loc de munca, promovarea publica a acestui lucru, cu scopul de a gasi persoanele potrivite pentru ocuparea lui. Prin urmare, candidatii trebuie sa fie mai intai recrutati, iar apoi sa fie selectati.

Pozitiv si negativ: Care sunt scopurile celor doua etape

Odata demarat procesul de recrutare, angajatii de la resurse umane, fie ca este vorba despre un departament intern sau despre despre o firma contractata in acest scop, aduna un anumit numar de CV-uri si o lista de candidati. Ulterior, ei trebuie sa trieze aplicatiile, care pot fi intr-un numar foarte mare, astfel ca uneori se pot aduna sute de CV-uri pentru un singur job, mai ales daca acesta a fost suficient de promovat.

Prin urmare, recrutarea si selectia sunt doua etape care se completeaza una pe cealalta si a caror finalitate este gasirea persoanei adecvate pentru un anumit job. Cu toate acestea, este necesar sa sesizam diferentele dintre ele, precum si importanta fiecareia. Fara recrutare nu am avea de unde selecta candidati si nu am avea optiuni, iar in absenta unei selectii procesul de recrutare ar dura prea mult, avand in vedere ca ar fi chemate la interviu toate persoanele care au aplicat.

Concluziile ar fi simple si usor de rezumat: recrutarea este un proces pozitiv si precede selectia, aceasta din urma fiind un proces negativ. Recrutarea presupune mai putine costuri si mai putin timp decat selectia, care este un proces mai costisitor si de durata.

ECHIPA BIA HR