Noile generatii si locurile de munca

Vremurile se schimba, iar tehnicile de recrutare trebuie sa se adapteze noilor generatii de candidati. In ultima decada, recrutorii au inceput sa interactioneze cu candidati mai tineri, care au nevoi diferite fata de oamenii mai in varsta. Desigur, acest lucru face ca metodele de atragere si de retentie a acestor persoane sa fie diferite, avand in vedere ca tinerii au moduri de viata si gandire diferite fata de cei cu mai multa experienta in spate, in cazul carora este necesar un alt tip de abordare.

Noile generatii de candidati inseamna oameni cu mai multa incredere in sine, mai obisnuiti cu noile tehnologii, mai receptivi la nou si mai optimisti. Totodata, studiile sociologice au aratat ca acestia au nevoie de mai multa comunicare, de un echilibru intre viata personala si cea profesionala, de oportunitati de crestere si de o viziune clara a avantajelor pe care un job le poate oferi. In egala masura, noile generatii isi cunosc foarte bine drepturile si lupta pentru a beneficia de ele.

Adaptarea la noile tehnologii

Spre deosebire de persoanele cu o varsta mai inaintata, candidatii mai tineri prezinta avantajul de a fi extrem de receptivi la folosirea de noi tooluri pentru eficientizarea volumului de munca. Astfel, acestia nu se vor arata reticenti cand vine vorba de programe de tip software si nici cand vine vorba despre promovarea in mediul online. De asemenea, un lucru esential pentru angajatorii care vor sa atraga astfel de candidati este sa aiba o prezenta si o vizibilitate constanta in online.

Totodata, angajatii sau candidatii aflat in prima parte a carierei prezinta, de cele mai multe ori, dorinta de a se alatura unei organizatii care sa ii aprecieze la adevarata lor valoare, in care sa fie apreciati si unde sa aiba oportunitatea de a se dezvolta. Acesta este si motivul pentru care este foarte important ca angajatorul sa ofere programe de training si dezvoltare profesionala, care sa le ofere ocazia de a-si extinde cunostintele si de a invata constant lucruri noi.

Flexibilitatea si ideea de schimbare

In egala masura, cultura organizationala este un aspect pe care noile generatii de candidati si de angajati nu il neglijeaza. Multi dintre acestia isi doresc un program flexibil, care sa le ofere suficient spatiu pentru viata personala si pentru pasiunile lor, dar si un mediu de lucru creativ, in care sa poata interactiona cu colegii. De obicei, presiunile si un mediu tensionat sunt lucruri care ii indeparteaza pe reprezentantii noilor generatii si care ii pot determina sa faca oricand o schimbare in urma careia sa beneficieze de toate aceste neajunsuri.

Spre deosebire de angajatii cu mai multi ani de experienta, cei mai tineri se simt atrasi, de obicei, de ideea de schimbare, astfel ca vor fi adesea incantati sa faca un schimb de experienta, sa aiba posibilitatea sa migreze catre un alt departament, in cadrul aceleiasi companii sau sa li se incredinteze un nou proiect. Dincolo de toate acestea, idiferent de generatie, este esential ca organizatia sa scoata mereu in evidenta lucrurile pozitive si sa comunice cu transparenta in relatia cu angajatii sai.

ECHIPA BIA HR 

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.